Hades, zeul împărăţiei subpământene, fiul lui Cronos şi al Rheei. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Hades a fost înghiţit de tatăl său, apoi dat afară. Mai târziu a participat la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor. Când s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon - Marea, iar lui Hades - lumea subpământeană. Hades sălăşluia în împărăţia umbrelor, pe care o cârmuia alături de soţia sa, Persefona (în legătură cu răpirea Persefonei vezi şi Demeter). El nu îngăduia nimănui, odată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Când Heracles a trecut hotarele Infernului, s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus. Numele de Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunţe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numele de Pluton (Zeul cel bogat), aluzie la bogăţiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pământului.

Apollo (in mitologia greacă şi în mitologia romană) zeul zilei, al luminii si al artelor, protector al poeziei si al muzicii, conducatorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit si Phoebus-Apollo.
Era fiul lui Zeus şi al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc unde să poată naşte, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după nouă zile şi nouă nopţi de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo şi pe Artemis.
Crescând miraculos de repede, la numai câteva zile după naştere, Apollo, al cărui arc şi ale cărui săgeţi deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis şarpele Python, odinioară pus de Hera să o urmărească pe Leto şi care ulterior devenise spaima întregului ţinut. După aceea, Apollo a înfiinţat acolo propriul său oracol, instaurând totodată şi Jocurile Pitice. (Tot de la acest fapt provenea şi denumirea purtată de zeu, aceea de Pythius).
Un alt episod care i se atribuie era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Asclepios, iniţiat de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulţumit să vindece, ci a început să-i învie pe cei morţi. Acest fapt a atras asupra sa mânia lui Zeus, care l-a omorât cu trăsnetul său.
Îndurerat de pierderea lui şi neputând să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru moartea fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu săgeţile lui. Singura vină a acestora era faptul că făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, Apollo a fost osândit de Zeus să slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El şi-a ispăşit pedeapsa păzind turmele lui Admetus.
Apollo a iubit numeroase nimfe şi muritoare, printre care pe Daphne, Cyrene, Marpessa, Cassandra şi uneori chiar tineri ca Hyacinthus şi Cyparisus. Zeul era înfăţişat ca un tânăr frumos şi înalt, cu o statură zveltă şi impunătoare. Era reprezentat, uneori, cantand la lira. Atributele lui erau multiple: iniţial, Apollo era considerat ca o divinitate temută, răzbunătoare, care, justificat sau nu, răspândea molimi sau pedepsea cu săgeţi aducătoare de moarte pe oricine îi stătea împotrivă.
Era socotit totodată zeu vindecător, priceput în arta lecuirii, şi tatăl lui Asclepios. Avea darul profeţiei, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit era cel de la Delphi. Se spunea că, îndrăgostit fiind de Cassandra, fiica regelui Priam, Apollo ar fi iniţiat-o şi pe ea în această taină. Mai târziu, el a devenit zeul muzicii, al poeziei şi al artelor frumoase. Era înfăţişat, în această calitate, înconjurat de muze, pe muntele Parnassus.
Apollo era zeul invocat în călătorii de cei care navigau pe mare, care proteja oraşele şi noile construcţii. Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetăţii Megara, care fusese distrusă. În sfârşit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici şi epitetul de Phoebus) şi era identificat adesea cu însuşi Soarele. Era serbat în numeroase centre ale lumii greceşti: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc.
Având, aşa cum s-a arătat, un rol preponderent în mitologia greacă, Apollo a fost împrumutat de timpuriu şi de alte neamuri. Era, de pildă, onorat de vechii etrusci şi mai târziu a fost adoptat şi de romani. În cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollonares, şi tot acolo, pe vremea împăratului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.

În mitologia greacă, Poseidon (greacă Ποσειδῶν) era zeul mării, fiul lui Cronos şi al Rheei. În mitologia romană este cunoscut sub numele de Neptun. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghiţit de către tatăl său şi apoi dat afară.
Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon Împărăţia apelor. El sălăşluia în fundul mării împreună cu soţia sa, Amfitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin şi purtat de un car tras de cai înaripaţi, spinteca valurile.
Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniştite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri sau să se închege lacuri. O dată el a încercat împreună cu Hera şi cu Athena să-l pună în lanţuri pe Zeus, dar încercarea a dat greş. De atunci Poseidon a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii.
Legat de numele său este episodul întrecerii care a avut loc între el şi Athena atunci când a fost să-şi împartă între ei pământul Atticei. Un alt episod îl înfăţişează pe zeul mării lucrând cot la cot cu Apollo, ca să înalţe zidurile Troiei. Faptul că nu a fost răsplătit pentru munca sa a atras mânia lui Poseidon asupra troienilor. Această mânie, şi faptul că Odysseus i-a ucis un fiu, pe ciclopul Polyphemus, l-a determinat pe puternicul zeu să-l urmărească pe erou cu răzbunarea sa, nimicindu-i pe rând corăbiile şi aruncându-l de pe un ţărm pe altul. Cu zeiţele sau cu muritoarele de rând Poseidon a avut numeroşi fii şi fiice, majoritatea înfăţişaţi ca nişte fiinţe monstruoase sau a căror forţă era de temut. Printre aceştia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor,

Oedip, fiul lui Laios, regele cetăţii Theba, şi al Iocastei. Un oracol i-a prezis lui Laios că va fi ucis de propriul său fiu, care se va căsători apoi cu Iocasta, astfel încât, la naşterea lui Oedip, Laios i l-a încredinţat unui slujitor poruncindu-i să-l abandoneze undeva cât mai departe. Oedip este găsit de nişte păstori corintieni care îl duc la curtea regelui Polybus. Polybus îi devine tată până când Oedip atinge vârsta bărbăţiei. Atunci el pleacă la Delphi să consulte oracolul. Pe drum într-un loc strâmt nişte călători ce veneau din partea opusă îi poruncesc să se dea la o parte să-i lase pe ei să treacă. Oedip refuză şi are loc o luptă în cursul căreia el omoară doi oameni. Unul dintre aceştia era Laios, propriul său tată pe care însă Oedip nu-l cunoaşte. Astfel se împlineşte profeţia. După moartea lui Laios, rege al cetăţii Theba devine Creon. La Theba, Oedip accepta provocarea Sfinxului. Acesta punea câte o întrebare tebanilor şi cum nu puteau răspunde îi ucidea. Atunci regele Creon făgăduieşte mâna Iocastei - şi coroana regală - aceluia care îi va scăpa de Sfinx. Oedip a avut de răspuns la următoarea enigmă: "Cine merge dimineaţa în patru picioare, la amiază în două şi seara în trei?". Oedip a ghicit că era vorba de om (care în copilărie merge de-a buşilea, folosindu-se de mâini şi de picioare, la amiază adică la maturitate merge în două picioare, iar seara - la bătrâneţe - se sprijină şi într-un baston). Astfel Oedip obţine răsplata făgăduită: tronul cetăţii Theba şi mâna reginei Iocasta, despre care nu ştie că e propria sa mamă. Din căsătoria lor se nasc patru copii: Eteocle, Polynice, Antigona şi Ismene. Dar cetatea Theba e bântuită de o molimă cumplită căreia nimeni nu îi găseşte leacul. Supuşii mor unul după altul şi Oedip îl trimite pe Creon să întrebe oracolul care e motivul mâniei zeilor. Oracolul îi răspunde că trebuie răzbunată moartea regelui Laios şi Oedip porneşte cercetările pentru a găsi vinovatul. Se dovedeşte a fi el însuşi ucigaşul şi îngrozit de propria-i faptă precum şi de căsătoria incestuoasă cu Iocasta se pedepseşte: îşi scoate singur ochii şi porneşte în straie de cerşetor într-o pribegie călăuzit de fiica sa Antigona. Este primit cu ospitalitate în Attica şi moare la Colonus

Afrodita gr.Ἀφροδίτη (denumită de romani Venus) reprezintă în mitologia greacă zeiţa frumuseţii.

Sandro Botticelli: "Naşterea lui Venus"

Cipru - Stâncile lui Afrodita / Venus
Potrivit legendei, s-a născut în Cipru. “Stâncile lui Afrodita / Venus” se găsesc pe ţărmul sudic al insulei, pe locul unde - potrivit mitologiei greceşti - a căzut în apa mării înspumate organul masculin de reproducere al zeului Uranus, amputat de rude geloase. Aici s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeiţa dragostei Afrodita / Venus. Legenda constituie tema mai multor tablouri pictate de artişti renumiţi.
Deşi zeiţă a frumuseţii, Afrodita este căsătorită cu zeul şchiop, hidosul Hefaistos, care era şi fierarul zeilor. În privinţa naşterii ei există două variante: prima ar fi că este fiica lui Zeus şi a Dionei, cealaltă spune că s-a născut din spuma mării. Cu toate că este căsătorită cu Hefaistos (Hephaestus), a fost iubită de zeii Ares, zeul războiului, Dionysos, Hermes şi Poseidon , precum şi de muritorii de Anchises şi Adonis.
A avut mai mulţi copii: cu zeul Hermes pe Eros, cu Ares pe Anteros şi pe Harmonia, cu muritorul Anchises pe Aeneas (personajul principal din epopeea virgiliană Eneida) etc.
În legătură cu farmecul şi puterea Afroditei circulau numeroase legende: un episod cunoscut este infidelitatea ei faţă de Hephaestus care, descoperind prin surprindere legătura ei cu Ares, a chemat toţi zeii Olympului drept martori. Un alt episod celebru este judecata lui Paris: Zeus a poruncit ca mărul de aur aruncat de Eris, zeiţa vrăjbei şi revendicat în egală măsură de Hera, Atena şi Afrodita, să fie acordat de un muritor, Paris, celei pe care o va socoti el mai frumoasă. Cele trei zeiţe s-au înfăţişat înaintea lui Paris pe muntele Ida şi au început să-şi laude farmecele, promiţându-i fiecare câte un dar. Cucerit de frumuseţea Afroditei şi de darul făgăduit de ea - acela de a o lua de soţie pe cea mai frumoasă muritoare, pe Elena din Troia - Paris i-a dat ei mărul.
Alegerea Afroditei şi răpirea Elenei au constituit originea războiului troian. În cursul acestui război, în care rivalele ei, Hera şi Atena, au sprijinit tabăra adversă, Afrodita i-a ajutat în mod constant pe troieni, în special pe Paris şi pe Aeneas. Ea a fost rănită în luptă de către grecul Diomede. Dacă nu a putut împiedica moartea lui Paris şi distrugerea Troiei, în schimb, salvarea lui Aeneas se datorează Afroditei, care l-a ajutat să ajungă pe ţărmurile Italiei. Tot datorită acestui fapt, zeiţa era socotită, sub numele de Venus, drept divinitate protectoare a Romei. Afrodita avea sanctuare celebre la Paphos, Cnidus, Delos, Sicyon etc. Cultul ei era celebrat în întreaga lume helenică, cu precădere în insulele Cipru şi Cythera.

Vlădeni, Iaşi
— Comună —
47°42′N 27°33′E / 47.7, 27.55
Ţară România
Judeţ Iaşi
Localităţi componente Vlădeni, Alexandru cel Bun, Borşa, Broşteni, Iacobeni şi Vâlcelele
Guvernare
- Primar Cătălin Brânzanu[1] (PSD, ales 2008)
Populaţie (2007)
- Total 4,625 locuitori
Cod poştal 707590
Site: Primăria Vlădeni (ro)

Amplasarea în cadrul judeţului
Vlădeni este o localitate din judeţul Iaşi, Moldova, România, reşedinţă a comunei cu acelaşi nume.

Cuprins
1Localizare
2 Localizarea
3 Relieful
4 Hidrografia
5 Note


Localizare
Este situat la 45 km de municipiul Iaşi pe DJ 282 C şi la aproximativ 46 km pe calea ferată Iaşi-Dorohoi. Comuna are în componenţă satele:

Vlădeni, reşedinţa de comună;
Alexandru cel Bun, situat la o distanţă de 6,1 km;
Borşa, situat la o distanţă de 3,0 km;
Broşteni, situat la o distanţă de 7,5 km;
Iacobeni, situat la o distanţă de 5,0 km;
Vâlcelele, situat la o distanţă de 5,0 km
Localizarea
Vecinii comunei sunt:

spre nord: Andrieşeni;
spre nord-vest: Şipote;
spre sud-vest: Gropniţa;
spre sud: Movileni;
spre sud-est: Ţigănaşi;
spre est: Probota şi Roşcani.
Relieful
Teritoriul comunei Vlădeni se află amplasat în Câmpia Jijiei (sau Moldovei), subdiviziune a Podişului Moldovei.

Hidrografia
Principalul curs de apă este râul Jijia. Imediat în aval de teritoriul comunei Vlădeni, are loc confluenţa cu râul Miletin, afluent de dreapta al râului Jijia. Dintre lacuri, se găseşte aici Acumularea Hălceni, amplasată pe râul Miletin, care alimentează cu apă potabilă localitatea Vlădeni şi alte sate, asigură necesarul de apă pentru umplerea şi primenirea amenajării piscicole Vlădeni şi constituie sursă de apă pentru irigaţii

PROACTIUNE PENTRU MEDIU

CUM SA NE PURTAM CU PERSONALUL DE SERVICIU Pe vremuri exista posibilitatea angajarii unui personal de serviciu permanent ce locuia in aceeasi casa cu stapinii si care primea cu timpul stautul de membru al familiei. Conditiile actuale fac imposibila aceasta situatie si ne multumim cu un personal angajat temporar - doamna care vede de copil cind suntem la serviciu , omul care ne bate covoarele , femeia care vine zilnic citeva ore , o data pe saptamina sau la doua saptamini. Ca sa gasesti o asemenea persoana de care sa fii multumit si sa fie si de incredere e foarte greu. Dar este si mai greu sa o pastrezi. Se cuvin citeva recomandari mai ales pentru tinerele casatorite , cele care neavind experienta risca sa fie coplesite de grijile casei , pe care pina acum nu le-au avut. Azi , a avea un ajutor nu este un lux , ci o necesitate. Niciodata o intelectuala nu va putea face treburile casei tot atit de bine ca o persoana calificata sau , daca le va face , o va face pe riscul ei. In tinerete , ne imaginam ca putem face totul : serviciu , cumparaturi , mincare , spalat rufe , curatenie , si , in plus , sa ne ingrijim si sa ne educam copiii. Mentalitatea din societatea noastra pastreaza un respect aproape sacru pentru timpul liber al barbatului , timp in care acesta citeste ziarul sau dedezleaga cuvinte incrucisate. Oare se intreaba cineva cite casnicii se destrama din aceste motive ? Femeia imbatrineste sau se acreste inainte de vreme , iar barbatul , satul de reprosuri , incepe sa vina mai rar pe acasa , pina nu mai vine deloc. Un ajutor intr-un menaj unde cei doi lucreaza va fi intotdeauna binevenit , pentru ca mamele , matusile , bunicile care se ofera sa-l dea au si ele grijile lor. Atentie , insa ! O femeie se angajeaza numai cu o recomandare din partea unei cunostinte in care avem incredere. Prima data cind va veni sa lucreze nu ne va fi prea utila pentru noi , pentru ca va trebui sa se familiarizeze cu casa. Este total gresit sa-i oferim un pret mai mare decit cel obisnuit pretinzindu-i sa termine intr-o zi tot ce avem de facut. Nu va putea si nici nu va veni altadata. De aceea , cu o seara inainte de a face curatenie vom avea grija sa facem ordine in casa. Este pacat ca pe banii nostri , care de cele mai multe ori nu sunt multi , sa lasam pe cineva strain sa caute prin dulapuri si prin camerele copiilor rufele care urmeaza a fi spalate sau sa spele cesti si scrumiere. Abia acum vom sti precis ce are de facut si ce poate face a doua zi , chiar daca uneori va sta mai mult , iar alteori mai putin. Putem chiar sa-i facem o lista de treburi , pe care o va executa cu mai multa placere decit daca-i dam o indicatie vaga - faci curat. Pentru a avea o casa curata metoda este mereu aceeasi : aspirat , sters parchetul , praful si un lucru care trebuie facut temeinic - ori baia , ori bucataria , ori spalatul rufelor , ori spalatul geamurilor. Sa incercam sa stabilim o ora fixa cind incepem si sa nu uitam sa fim politicosi. O cafea , o prajitura , o gustare la ora zece , un prinz usor nu ne ruineaza , dar persoana care vine sa ne ejute , tratata cu prietenie , va reveni cu placere oricind o vom chema. Este mai bine sa incuiem lucrurile de valoare sau banii , pentru ca vom fi obsedati ca am fost furati , chiar daca pierdem noi insine bratara la care tineam atit de mult. Sa nu exageram si sa incuiem tot , cum ar fi de exemplu mincarea. Este un gest care ne dezonoreaza. Sa ne ferim sa facem confidente , iar daca le facem sa nu ne miram ca stie tot orasul ce se petrece in casa noastra. Lucrurile stau putin altfel cind persoana angajata vine zilnic. Nu vom mai stringe paturile , nu vom spala cestile si paharele , ci ne vom exprima clar dorintele pentru ziua respectiva. Daca nu procedam astfel , riscam ca avind un invitat sa gasim casa intoarsa pe dos , in plina curatenie generala. Si un ultim sfat - nu faceti observatii pe un ton ridicat la sfirsitul unei zile de munca , chiar daca sunt justificate. Le veti face cu proxima ocazie si vor fi mult mai bine primite.

bubu